Lemnul folosit și Tehnica de Construcție folosită

Se folosește Lemn Masiv și parțial stratificat, de diferite esențe:

  • lemn masiv de esență ușoară pentru construcția Caselor și a Anexelor, tip molid – pin – brad
  • lemn masiv de esență tare pentru Scări și Mobilier, tip stejar – fag – nuc – cireș.

Materialul este uscat până la 18 % umiditate stabilizată (între 14 % – 18 %, depinde de umiditatea perioadei în care construcția este realizată), uscare parțial naturală și parțial forțată și se aplică tratamentul antibacterian și antifungic.

Zonele cu risc de incendiere sunt echipate cu material izolant ignifug, acesta fiind însoțit de documente care să ateste conformitatea și garanția producătorului, iar pentru ignifugare se colaborează cu Societate Autorizată în domeniu (serviciu asigurat de către Beneficiar).

Finisarea se realizează cu Lac specific pentru Interior și Lac specific pentru Exterior – tratament pentru protejarea lemnului masiv, iar pentru dorințe suplimentare de culoare se folosesc baițuri în nuanța dorită din paleta coloristică sau se lasă în nuanța naturală a lemnului.

Casa construită în întregime din Lemn Masiv este realizată din pereți formați din dulapi lemn masiv în funcție de Varianta de Construcție necesară (varianta grosimii pereților necesari), aceasta stabilindu-se în funcție de complexitatea Proiectului și de zona de amplasare a casei, împreună cu arhitectul. Dușumea de interior din lemn masiv cu grosime de 20 mm pentru Parter, rezervă pentru Izolația ignifugă și, după caz, Dușumea de interior din lemn masiv cu grosime de 40 mm pentru Etaj sau pentru Mansardă, Uși interioare și Uși exterioare – model clasic, din lemn masiv și parțial stratificat, Ferestre și Luminatoare, după caz, cu rame din lemn masiv, Sticlă termopan Float + Float (2 straturi de sticlă) pentru suprafețele vitrate, iar Acoperișul tip astereală dispus pe grinzi aparente (vizibile), cu finisaj și formă tip Lambriu cu grosime de 20 mm și rezervă pentru Izolația ignifugă.

Fiecare dulap este îmbinat cu precedentul prin dublu nut și feder, conic, astfel peretele format este etanș la aer și umiditate și garantează rezistență adecvată. O bună stăpânire a acestei tehnici este esențială pentru a observa coeficientul de tasare cu tâmplăria.

1. Varianta cu Pereți Exteriori Simpli:

Perete simplu, din dulapi masivi de 40 mm sau de 60 mm grosime

  • Cu Pereți Exteriori Simpli și Pereți Interiori Simpli de 40 mm grosime – Grosime exterioară 40 mm – Valoare coeficient transfer termic 1,30 W/m2 K

Această Variantă se mai poate realiza aplicând Izolație ignifugă de minim 100 mm grosime pe suprafața exterioară a Pereților Exteriori Simpli și se poate ajunge la o Grosime exterioară de 140 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,32 W/m2 K, dar aspectul lemnului va fi ascuns pe suprafața exterioară.

  • Cu Pereți Exteriori Simpli și Pereți Interiori Simpli de 60 mm grosime – Grosime exterioară 60 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,92 W/m2 K

Această Variantă se mai poate realiza aplicând Izolație ignifugă de minim 100 mm grosime pe suprafața exterioară a Pereților Exteriori Simpli și se poate ajunge la o Grosime exterioară de 160 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,29 W/m2 K, dar aspectul lemnului va fi ascuns pe suprafața exterioară.

Atenție , Valorile coeficienților de transfer termic sunt preluate din surse informative.

2. Varianta cu Pereți Exteriori Simpli Lambrisați pe interior (construcție în două etape – două faze de montaj la locul destinației)꞉

Perete simplu, lambrisat pe interior și izolat

Dulapi masivi de 40 mm sau de 60 mm grosime

Elemente separatoare și de fixare a lambriului, de grosimea izolației, între pereți

Izolație ignifugă de minim 100 mm grosime

Lambriu interior de 20 mm grosime și colțare de finalizare

Colțare metalice de fixare și culisare a pereților exteriori, între pereți, în zone ascunse

Cu un rând de Perete Exterior de 40 mm grosime, rezervă pentru Izolația ignifugă de 100 mm grosime și Lambriu la interior cu grosimea de 20 mm – cu Pereți Interiori Simpli de 40 mm grosime – Grosime exterioară 160 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,29 W/m2 K;

● Cu un rând de Perete Exterior de 60 mm grosime, rezervă pentru Izolația ignifugă de 100 mm grosime și Lambriu la interior cu grosimea de 20 mm – cu Pereți Interiori Simpli de 60 mm grosime – Grosime exterioară 180 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,26 W/m2 K.

Atenție , Valorile coeficienților de transfer termic sunt preluate din surse informative.

3. Varianta cu Pereți Exteriori Dubli:

Perete dublu

Dulapi masivi de 40 mm sau de 60 mm grosime

Izolație ignifugă de minim 100 mm grosime, plasată între cei doi pereți de aceeași grosime

Dublă chertare

Cu două rânduri de Pereți Exteriori de 40 mm grosime și rezervă pentru Izolația ignifugă de 100 mm grosime, între pereți – cu Pereți Interiori Simpli de 40 mm grosime – Grosime exterioară 180 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,24 W/m2 K;

● Cu două rânduri de Pereți Exteriori de 60 mm grosime și rezervă pentru Izolația ignifugă de 100 mm grosime, între pereți – cu Pereți Interiori Simpli de 60 mm grosime – Grosime exterioară 220 mm – Valoare coeficient transfer termic 0,22 W/m2 K.

Atenție , Valorile coeficienților de transfer termic sunt preluate din surse informative.

Construcțiile tip Anexe, fără pereți interiori despărțitori (compartimentări interioare) sunt realizate din pereți formați din dulapi lemn masiv în funcție de Varianta de Construcție necesară (varianta grosimii pereților necesari), aceasta stabilindu-se în funcție de complexitatea Proiectului, de tipul de folosință a construcției și în funcție de zona de amplasare, împreună cu arhitectul. Dușumea de interior de 20 mm grosime, rezervă pentru Izolația ignifugă (dacă este necesară), iar Acoperișul tip astereală dispus pe grinzi aparente (vizibile), cu finisaj și formă tip Lambriu, cu grosime de 20 mm și rezervă pentru Izolația ignifugă (dacă este necesară).

Perete simplu, din dulapi masivi de 20 mm, 40 mm sau de 60 mm grosime

Mobilierul Exterior tip construcție – Terasă acoperită, Foișor, Leagăn acoperit, Bancă acoperită etc., este realizat din material lemnos de diferite grosimi și lățimi, îmbinat pe colțuri prin chertare sau cu Stâlpi de susținere și consolidare, cu sau fără Dușumea, iar Acoperișul tip astereală, cu finisaj și formă tip Lambriu, de diferite grosimi și lățimi, îmbinat în simplu nut și feder.

Mobilierul Interior și Mobilierul Exterior simplu este realizat din material lemnos de diferite grosimi și lățimi.